Studiu de vară: cum sunt şoferii de maşini decapotabile

Autor: Adrian Mihălţianu 01 aug. 2014 Dosar & Analize

De la început trebuie menţionat că studiul celor de la Experian Automotive este valabil pentru SUA, aşa încât concluziile lor e posibil să nu prea se potrivească la realităţile dâmboviţene europene şi, mai ales, est-europene. Însă la fel de adevărat este că publicul amator de maşini decapotabile cel mai probabil va găsi multe caracteristici potrivite în acest studiu.

Specialiştii Experian Automotive au analizat datele cumpărătorilor de maşini noi din SUA în primul trimestru al lui 2014, concluzia lor generală fiind că un client de maşină decapotabilă este mai educat şi mai înstărit decât unul care-şi cumpără o maşină convenţională. O concluzie uşor de intuit, veţi spune, însă acum vorbim de nişte date concrete.

La americani, majoritatea celor care îşi iau o maşină decapotabilă au făcut multă şcoală. La noi o fi la fel?

Adică mai mult de 50% dintre cumpărătorii de maşini cabrio aveau cel puţin diploma de licenţă, faţă de numai 38% media cumpărătorilor de maşini noi. Apoi circa 19% dintre cumpărătorii de decapotabile aveau un venit anual de peste 175.000 USD, faţă de media de media de 10,7%. Iar 11,7% dintre clienţii de cabriolete aveau o casă estimată la mai mult de 1 milion USD, faţă de media generală de 4,4%.

O altă concluzie a studiului se bate cap în cap cu imaginea pe care o vedem deseori în filme sau reclame – şi anume tinerii asociaţi cu maşinile decapotabile. Conform Experian Automotive, peste 72% dintre cumpărătorii unor astfel de maşini aveau vârsta de peste 45 de ani, deci în general foarte puţini tineri îşi permit o maşină cabrio.

Lăsaţi filmele cu bombe sexy sau băieţi cu muşchi la volanul cabrioletelor. ASTA este, de fapt, realitatea…

De asemenea, peste 50% dintre clienţii de maşini decapotabile nu aveau copii, în timp ce marea majoritate a restului clienţilor cumpărau un cabriolet ca a doua sau a treia maşină în familie. Una dintre explicaţii ţine de statutul multor clienţi, în general oameni de afaceri sau vedete, pentru care prioritară este cariera şi menţinerea unui nivel de trai cât mai ridicat.

Nu ne mai surprinde faptul că 23% dintre toate maşinile decapotabile au fost cumpărate în California şi Florida, două state privilegiate de vremea însorită. Asta în timp ce topul celor mai vândute cabriolete din SUA în primul trimestru din 2014 este următorul:

  1. Ford Mustang
  2. Chrysler Sebring
  3. Mazda Miata (MX-5)
  4. BMW Seria 3
  5. Chevrolet Corvette

Aşadar, rezumând, clientul de maşină decapotabilă are bani, are educaţie, e trecut de vârsta tinereţii şi cel mai probabil nu are familie.

Credeţi că la noi sunt valabile aceste caracteristici pentru cei care conduc maşini cabrio?


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide